O incetinire si mai puternica este posibila daca zona euro nu reuseste sa controleze criza, iar politicienii americani nu reusesc sa se puna de acord asupra unui plan de reducere a cheltuielilor, a avertizat organizatia.

Germania a alunecat deja in recesiune, iar Marea Britanie ii va urma, cu o scadere economica chiar la inceputul anului 2012, au mai anuntat cei de la OCDE, potrivit The Telegraph. 

In lipsa unor masuri decisive din partea liderilor zonei euro, doar Banca Centrala Europeana are capacitatea de a limita criza din uniunea monetara, considera analistii OCDE. In Statele Unite insa, Rezerva Federala mai are putine instrumente la indemana, dupa ce a recurs deja la tiparirea de dolari.

Avansul economiei mondiale va fi sustinut de tarile emergente, insa si acestea vor fi afectate de un declin al comertului la nivel global.

Confruntata cu o criza fara precedent a datoriilor, zona euro a intrat deja in receisune si va inregistra anul urmator un avans de numai 0,2%, potrivit OCDE. Organizatia anticipa, in raportul precedent, din mai, o crestere de 2% pentru zona euro.

Multe intrebari cheie legate de masurile luate in zona euro impotriva crizei raman fara raspuns, starnind temeri chiar in privinta celor mai solide economii ale blocului, dupa cum au demonstrat dificultatile inregistrate de Germania la o licitatie de vanzare de obligatiuni saptamana trecuta.

"Vedem o crestere a contagiunii, care loveste probabil si Germania. Prioritatea absoluta este de a stopa acesta evolutie, iar pe termen scurt singurul actor care poate face asa ceva este Banca Centrala Europeana", a declarat, intr-un interviu pentru Reuters, economistul sef al OCDE, Pier Carlo Padoan.

Intrucat a inundat deja sistemul financiar cu lichiditati, banca centrala americana are chiar mai putin spatiu de manevra daca cea mai mare economie a lumii intra in recesiune. Aceasta posibilitate a crescut, dupa ce Congresul a esuat sa ajunga la un acord privind reducerea deficitului, fara de care vor fi declansate automat taieri masive de cheltuieli.

"Consideram ca reducerea automata de cheltuieli va declansa o recesiune in SUA", afirma Padoan.

In cazul in care Congresul ajunge la un acord, Statele Unite ar putea avea o crestere de 1,7% in acest an si 2% anul urmator. In mai, OCDE estima un avans de 2,6 pentru 2011 si 3,1% pentru anul urmator.

Citeste si:

Financial Times: "Zona euro mai are de trait 10 zile. Cel mult". Care sunt cei trei colaci de salvare

Pregatiti-va pentru “neuro”. Ce tari ar urma sa adopte noua moneda europeana