Conducta ar transporta gaze din Turkmenistan catre Azerbaidjan si apoi catre clienti din Europa Occidentala, ocolind Rusia.

Daniilidis a aratat, la o conferinta in domeniul petrolului si gazelor din capitala turkmena, ca in prezent au loc negocieri referitoare la constructia gazoductului si ca mai sunt de rezolvat cateva probleme importante inainte de semnarea unui acord.

In opinia sa, conducta trans-caspica poate fi construita inainte de finalizarea proiectului coridorului sudic, sustinut de UE, menit sa creeze infrastructura necesara pentru transportul gazelor catre Europa din regiunea caspica si Orientul Mijlociu. Coridorul sudic a castigat vizibilitate in luna mai, odata cu adoptarea, la un summit UE din luna mai, a unei strategii pentru dezvoltarea cu prioritate a infrastructurii enegetice pana in 2020, a spus oficialul european.

Daniilidis a precizat ca UE, Turkmenistan si Azerbaidjan au convenit un acord, care va fi semnat spre sfarsitul acestui an, care prevede ca orice conducta construita in regiunea caspica respecta cele mai ridicate standarde de mediu.

Gazoductul trans-caspic ar permite Turkmenistan-ului sa evite Rusia atunci cand livreaza gaze Europei.

Autoritatile de la Bruxelles vor sa reduca dependenta Europei de livrarile de energie ale Rusiei. Sansele de constructie a conductei ar putea fi afectate, totusi, de statutul teritorial incert al Marii Caspice, care este impartita de cinci tari, Azerbaidjan, Iran, Kazahstan, Rusia si Turkmenistan.

Rusia si Iran insista ca este nevoie de acordul tuturor celor cinci state, inainte de inceperea lucrarilor de constructie a gazoductului.

Coridorul sudic pentru gaze este o initiativa a Comisiei Europene pentru aprovizionarea cu gaze din regiunea caspica si Orientul Mijlociu. UE a identificat un numar de state partenere pentru aceasta initiativa, cum ar fi Azerbaidjan, Turcia, Georgia, Turkmenistan, Kazahstan, Irak si Egipt. Uzbekistan si Iran ar trebui sa reprezinte, cand conditiile politice vor permite, surse importanta de aprovizionare pentru UE.

Uniunea Europeana a numit de importanta strategica proiectele ITGI, Nabucco, White Stream si Conducta Trans-Adriatica. Impreuna, proiectele din coridorul sudic ar putea asigura capacitatea de transport pentru 60-120 de miliarde de metri cubi de gaze din regiunea caspica si Asia Centrala, care sa fie livrate direct Europei.