”Salut principiul acordului dintre UE şi Marea Britanie ... Spania şi Marea Britanie îşi continuă dialogul pentru a ajunge la un acord asupra Gibraltarului'', a declarat Sanchez într-un mesaj postat pe Twitter, adăugând că state membre ale UE vor examina în continuare acordul Brexit, potrivit Agerpres.

Aproximativ 15.000 de persoane fac naveta zilnic din Spania spre Gibraltar, care are o populaţie de 32.000 de locuitori. Portul primeşte, de asemenea, aproximativ 10 milioane de turişti pe an, un sector care reprezintă aproximativ un sfert din economia sa.

Anterior încheierii acordului post-Brexit dintre Regatul Unit și UE, șeful Guvernului enclavei britanice din sudul Spaniei declara că Gibraltarul vrea să adere la spaţiul Schengen, în baza unui acord care să permită menţinerea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor între enclave britanică şi Spania, odată cu încheierea perioadei de tranziţie după Brexit.

Madridul, Londra şi Gibraltarul negociază acest acord în paralel cu negocierile în vederea unui acord comercial între Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit, care a părăsit în mod oficial blocul european la 31 ianuarie.

Lucrăm extraordinar de dur în vederea încheierii unui acord. Asta nu înseamnă că un acord este uşor, dar este în continuare ceea ce dorim noi”, a declarat miercuri, într-un interviu pentru AFP, Fabian Picardo, potrivit News.ro.

Spania a cedat Gibraltarul Coroanei britanice în 1713, în cadrul Tratatului de la Utrecht, însă ea continuă de atunci să-şi revendice suveranitatea în acest teritoriu. Tensiunile au atins un vârf în 1969, când dictatorul spaniol Francisco Franco a închis frontiera, redeschisă deplin abia în 1985.

În 2013, Spania şi-a intensificat controalele, temându-se de probleme la frontieră, fiind nevoie de intervenția Bruxellesului pentru ca lucrurile să se calmeze. În cadrul negocierilor în contextul Brexitului, viitoarea relație a Gibraltarului cu Spania și restul UE a fost unul dintre subiectele importante care au ținut pe loc discuțiile.