• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Cel mai bogat artist rap/hip-hop din 2014, desemnat de Forbes

Cel mai bogat artist rap/hip-hop din 2014, desemnat de Forbes

Rapperul Sean Combs, care a revenit la numele de scena Puff Daddy, s-a situat pe primul loc in topul celor mai bogati artisti rap/ hip-hop din 2014, realizat de revista Forbes, pozitie pe care o ocupa pentru al doilea an consecutiv, informeaza contactmusic.com.

Editorii revistei Forbes estimeaza ca artistul detine o avere de 700 de milioane de dolari, suma de 120 de milioane de dolari fiind castigata in cea mai mare parte anul trecut. Puff Daddy s-a imbogatit considerabil dupa lansarea retelei de televiziune prin cablu Revolt TV, considera Forbes.
 
Topul a fost facut public la o zi dupa ce reprezentantii Universitatii Howard au anuntat ca Puff Daddy va primi un titlu de doctor onorific in stiinte umaniste si va rosti discursul inaugural la festivitatea de absolvire a studentilor colegiului din Washington D.C., pe 14 mai.
 
Pe locul al doilea in topul realizat de Forbes se situeaza Dr. Dre, cu o avere de 550 de milioane de dolari, in timp ce Jay-Z ocupa locul al treilea, cu o avere estimata la 520 de milioane de dolari.
 
Topul 5 este completat de Bryan "Birdman" Williams, cu o avere de 160 de milioane de dolari, si de 50 Cent, cu o avere de 140 de milioane de dolari.
 
Puff Daddy, al carui nume real este Sean Combs, a devenit un mogul al industriei de divertisment din SUA, fiind actor si rapper, dar si castigator al unui premiu Grammy. In 2013, el a ocupat tot prima pozitie in topul Forbes al celor mai bogati artisti de muzica rap/ hip-hop din lume, cu o avere estimata la 580 de milioane de dolari.

17 aprilie 2014 12:09
comentarii (1)

Comentarii (1)