China, unde poluarea din marile oraşe se află la un nivel alarmant, susţine agresiv construcţia de vehicule electrice şi a alocat zeci de miliarde de dolari investiţiilor, cercetărilor şi subvenţiilor, mulţi constructori auto fiind încurajaţi să lanseze proiecte.

Tesla, Daimler şi General Motors se numără printre companiile care au anunţat deja planuri de construcţie a unor vehicule electrice în China, unde autorităţile vor ca până în 2025 o proporţie de cel puţin o cincime din vânzările de automobile din ţară să fie electrice sau hibride.

Grupul Ford, ale cărui vânzări în China au scăzut cu 7% în acest an, a anunţat marţi, într-un comunicat, că a semnat un memorandum de înţelegere cu Zotye Auto pentru construcţia unui nou brand sub care să fie comercializare vehicule electrice. Ambele companii vor deţine participaţii egale de 50% la compania mixtă.

Detaliile financiare ale acordului nu au fost făcute publice.

Posibila compania mixtă a Ford cu Zotye Auto ar fi o extindere a angajamentelor făcute de compania americană pentru fabricarea de automobile electrice în China. În luna aprilie, Ford a prezentat planurile de a oferi până în 2025 versiuni electrice sau hibride pentru toate modelele pe care le construieşte în China cu partenerul Chongqing Changan Automobile.

Totuşi, compania a precizat că va avea o abordare precaută, din cauza incertitudinilor legate de interesul consumatorilor şi politica guvernamentală.

Zotye, descrisă de Ford ca lider pe piaţa chineză a automobilelor electrice mici, a vândut peste 16.000 de vehicule electrice în perioada ianuarie-iulie, în creştere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania chineză, cu sediul în provincia Zhejiang, mai produce SUV-uri şi camioane, iar luni a raportat o creştere a aproape şase ori a profitului în primul semestru.