"Am preluat in mai un buget deja aprobat, un buget aprobat de vechea majoritate parlamentara si de vechiul Guvern, un buget construit pe o alta filozofie, o filozofie nu numai de austeritate, dar si o filozofie pe care nu ma feresc sa o denumesc antisociala", a declarat Ponta, citat de Mediafax.

Potrivit premierului, multe institutii si domenii importante aveau asigurata finantarea doar pana in toamna.

"Probabil ca cei care s-au aflat la guvernare in decembrie anul trecut s-au gandit ca sa ajunga ei in toamna si dupa aceea vor mai vedea. N-au ajuns in toamna, am ajuns noi cu acest buget si a trebuit sa facem realocarile necesare, sa luam din zone pe care le-am criticat nu doar fiind in opozitie, ci pentru ca erau de criticat, sa luam sumele alocate pentru tot felul de proiecte strict politice si total neinspirate, ca sa nu zic mai mult. Piscinele pe la sate, partiile de schi in zone unde nu ninge, foarte multe alte zone unde se risipeau sau se canalizau in mod direct, in scop politic, banii publici", a afirmat primul-ministru.

De asemenea, el a spus ca a tinut cont de obligatiile asumate incepand cu prima zi de guvernare, anume reintregirea salariilor si returnarea catre pensionari a banilor opriti ilegal.

"In primul rand, cele doua obligatii fundamentale, asumate din prima zi de guvernare a guvernului pe care-l conduc si anume reintregirea salariilor bugetarilor, salarii taiate in 2010 de catre presedintele Basescu si Guvernul Boc si restituirea acelor parti din pensii incasate in mod ilegal. Aceste doua obligatii asumate au figurat pe primul loc in efortul nostru bugetar si, cu ocazia rectificarii de astazi, am asigurat, se stie bine, banii pentru salarii - erau deja, de la momentul initial al intelegerii pe care am avut-o cu FMI. Ne lipseau, la acel moment, sumele pana la sfarsitul anului pentru rambursarea pensiilor. Astazi le avem in buget, deci pot sa asigur 100% ca cele doua obligatii fundamentale asumate de guvern sunt indeplinite", a spus premierul.

Victor Ponta a precizat ca rectificarea bugetara respecta obligatiile asumate de Guvern in discutiile cu institutiile financiare internationale.

"Astazi am aprobat rectificarea bugetara pornind de la obligatia absoluta pe care guvernul pe care eu il conduc si-a asumat-o, aceea de a ramane si de a pastra tara noastra intr-o limita clara de disciplina financiara si de a respecta in totalitate acordurile si obligatiile pe care Romania si le-a asumat in relatiile cu creditori nostri internationali, adica cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala. Deci, tot ceea ce am adoptat astazi se incadreaza in cifrele macroeconomice referitoare la deficit, la reforme structurale pe care le-am stabilit cu Fondul Monetar si Comisia Europeana si, evident, asta a implicat si restrictii", a spus Ponta.

Premierul a anuntat miercuri ca Guvernul va aloca autoritatilor locale, la rectificarea bugetara, 500 milioane lei pentru plata arieratelor catre firme si 100 milioane lei pentru primariile care nu mai au bani de salarii, inca 100 de milioane lei urmand a fi acordate pentru plata insotitorilor persoanelor cu dizabilitati.

Venituri si cheltuieli reduse la bugetul de stat, dar majorari la bugetele sociale

Veniturile bugetului de stat au fost diminuate cu 0,4% din PIB, iar cheltuielile, pe sold, cu 0,2%, in timp ce bugetele asigurarilor sociale au fost majorate cu circa 370 milioane lei, Guvernul urmand sa se incadreze in tinta de 2,2% din PIB a deficitului bugetului general consolidat.

Datele au fost incluse in rectificarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale pe anul 2012, aprobate joi de Guvern.
Astfel, veniturile bugetului de stat au fost reduse cu 2,658 miliarde de lei (-0,4% din PIB), iar cheltuielile bugetului de stat, pe sold, au fost diminuate cu 1,253 miliarde de lei (-0,2% din PIB).

Bugetul fondurilor provenite din credite externe a fost redus, pe sold, cu suma de 67,8 milioane lei, bugetul fondurilor externe nerambursabile a fost diminuat atat la venituri, cat si la cheltuieli cu 14,4 milioane lei, iar bugetul Fondului National Unic de asigurari sociale de sanatate a fost majorat atat la venituri, cat si la cheltuieli cu 2,3 milioane lei.

Sumele defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 au fost majorate cu 513 milioane lei, iar fondurile destinate finantarii drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiile lunare ale persoanelor cu handicap grav au fost suplimentate cu 100 milioane lei.

Ca urmare a acestor masuri, deficitul bugetului general consolidat a fost majorat de la 11,21 miliarde de lei, cat a fost estimat initial, respectiv 1,9% din PIB, la 13,66 miliarde de lei, respectiv 2,2% din PIB.

Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii au fost majorate cu 155,5 milioane de lei, iar cele ale sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale au crescut pe sold cu 56,8 milioane de lei.

Veniturile bugetului asigurarilor pentru somaj au fost reduse cu 199,3 milioane de lei, iar veniturile fondului de garantare pentru plata creantelor salariale au fost majorate cu 10,5 milioane de lei.

Subventia acordata de la bugetul de stat pentru bugetul asigurarilor pentru somaj a fost redusa si ea cu 225,1 milioane de lei, iar cheltuielile bugetului asigurarilor pentru somaj au fost reduse cu 199,3 milioane de lei.