"E minunat sa te casatoresti, ceremonia a fost frumoasa si a fost atat de special sa fim inconjurati de familie si de prietenii nostri", au declarat cele doua staruri americane intr-un interviu exclusiv acordat revistei People, informeaza Reuters.

Editorii revistei People au anuntat ca vor publica numeroase detalii despre aceasta nunta, inclusiv fotografii in exclusivitate, in urmatorul numar al revistei.

Justin Timberlake si Jessica Biel, care a putut fi vazuta de curand pe marile ecrane in remake-ul filmului SF "Total Recall", au o relatie care a inceput in anul 2007. Cei doi artisti s-au logodit in timpul vacantei de Craciun din 2011 si au evitat sa faca publice detaliile despre nunta lor.

Timberlake si Biel se afla in sudul Italiei de la inceputul acestei saptamani si au organizat o petrecere spectaculoasa, pe plaja, pentru prietenii si invitatii de la nunta lor. Nu se cunoaste deocamdata ziua exacta in care a avut loc ceremonia de nunta, insa Business Insider scrie ca intregul eveniment a costat aproximativ sase milioane de dolari.

Site-ul femalefirst.co.uk informa in aceasta saptamana ca nunta celor doua vedete urma sa fie organizata intr-un mic oras italian din apropiere de Napoli. Cuplul a cheltuit o mica avere pentru a-si aduce invitatii in sudul Italiei cu un avion privat. Printre invitati s-au aflat starul de comedie Andy Samberg si producatorul muzical Timbaland.

Justin Timberlake a avut in trecut relatii cu alte trei vedete de prim rang de la Hollywood: cantareata Britney Spears si actritele Alyssa Milano si Cameron Diaz.

Cantaretul, compozitorul, producatorul, dansatorul si actorul Justin Timberlake, in varsta de 31 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formatiei 'N Sync si a fost recompensat cu sase premii Grammy si un premiu Emmy. In 2002, el a lansat primul sau album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", in 2006.

Cu primele doua albume solo, Timberlake a vandut peste 18 milioane de copii in toata lumea, iar alaturi de 'N Sync - 50 de milioane de unitati. Justin Timberlake pare sa se concentreze tot mai mult asupra carierei cinematografice, dupa rolurile jucate in "Reteaua de socializare", un film despre creatorul platformei Facebook, in comedia "Bad Teacher", in care joaca alaturi de fosta sa iubita, actrita Cameron Diaz, dar si in comedia romantica "Prietenie cu folos/ Friends With Benefits", in care joaca alaturi de Mila Kunis.

Jessica Biel, in varsta de 30 de ani, este o actrita americana care a aparut intr-o serie de filme hollywoodiene, dupa ce s-a facut cunoscuta in serialul de televiziune "Al saptelea cer". In ultimii ani, ea a atras atentia publicului mai ales prin relatia sa cu cantaretul Justin Timberlake.