"Animawings îşi doreşte să fie un operator de zboruri charter dedicat în special pe sectorul de leasure turoperatorilor şi agenţiilor de turism şi va deservi destinaţiile principale de vacanţă din jurul Mediteranei. Avem depuse deja la Autoritatea Aeronautică toate manualele şi aşteptam ca în data de 15 martie să fie emis certificatul de operator. În caz de întârziere, vom avea susţinerea acţionarului Orange2Fly, care vine şi operează zboruri în baza licenţei, deci orice delay faţă de această dată nu va avea impact asupra operării primului zbor. Ţinta noastră pentru primul zbor este data de 1 mai, când, practic, începe sezonul de vară şi vor începe zborurile către destinaţii de vacanţă", a declarat, joi, Tudor Constantinescu, director comercial Animawings.

Citește și: Scad prețurile la Tarom. Cât costă biletele de avion la Bruxelles, Madrid, Istanbul sau Tel Aviv

Animawings va avea la dispoziţie două avioane de tip Airbus A320-200, cu câte 180 de locuri, iar acestea vor asigura zborurile charter operate de o parte dintre turoperatorii din România către destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia, Spania, Egipt şi Tunisia, scrie Agerpres.

Pentru anul 2020, managementul companiei a previzionat 4.000 de ore de zbor, iar în următorii patru ani intenţionează să ajungă la triplarea acestei cifre. Politica de bagaje a companiei include un bagaj gratuit de 23 de kilograme la cală și unul de mână de zece kilograme.

"Dacă în 2020 aşteptăm undeva la 300.000 de pasageri, 2024 trebuie să fie anul în care să depăşim pragul de un milion de pasageri. Ca număr de aeronave, începem cu două aeronave şi ne aşteptam ca anul 2024 să ne aducă o operare bazată pe 5 aeronave. Aş vrea să subliniez că flota Animawings va deţine două aeronave, dar avem un acord de cooperare extins cu Orange2Fly, care ne asigură back-up în caz de orice impediment operaţional, dar şi cu alte companii, inclusiv româneşti, cu care avem agreement să ne susţinem în caz de probleme operationale", a spus Constantinescu.

Planurile de dezvoltare ale noului operator aerian nu se limitează doar la zona de chartere, aceasta fiind văzută doar ca o primă etapă. În viitor se are în vedere mărirea flotei şi extinderea gamei de servicii.

În ceea ce priveşte ofertele şi tarifele companiei, directorul comercial a subliniat că, din perspectiva Animawings, zborurile sunt toate închiriate la un tarif fix pe toată durata sezonului, iar riscul comercial este preluat de turoperatori, care "se joacă" cu oferte pentru a capta interesul pieţei.

Fără a furniza cifre, Cristian Pandel, CEO Memento Group, a precizat că îşi doreşte de la Animawings un serviciu corect, care va pune clientul în centru.

"Nu ne dorim să intrăm pe războiul preţului, Animawings îşi doreşte să fie în primul rând un serviciu corect şi având în vedere competiţia pe preţ - şi nu neapărat pe chartere, unde este o lipsă mare pe piaţă - care este foarte mare mai ales pentru jucătorii de low-cost, cred că Animawings va targheta un serviciu corect şi va pune în centru clientul şi tot grupul de companii va veni în jurul clientul. Cifrele vor veni automat dacă avem clienţii şi, dacă ei sunt mulţumiţi, cifrele cresc", a precizat Pandel.

Întreaga capacitate a fost contractată de către turoperatori ce activează în România, printre care se numără TUI TravelCenter, Dertour, Prestige Tour, Christian Tour.

Echipa Animawings este formată din specialişti din domeniul transportului aerian, având experienţă în aviaţia română şi străină.

Orange2Fly a fost fondată în 2015 și are o flotă formată din patru aeronave, dintre care două vor fi utilizate de Animawings.

Fondată în 1997, Christian Tour este una din cele mai mari agentii de turism din Romania și cel mai mare tour operator de vacante charter. Christian Tour este membru fondator al Memento Group of Companies, cel mai mare grup turistic de incoming, prezent pe piata din Romania din anul 2011.