• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
American arestat in Romania in 2011, condamnat pentru tentativa de vanzare de arme talibanilor

American arestat in Romania in 2011, condamnat pentru tentativa de vanzare de arme talibanilor

Americanul Alwar Pouryan, arestat in Romania in februarie 2011, a fost condamnat miercuri la 25 de ani de inchisoare pentru ca a incercat sa livreze armament si munitie in valoare de peste 25 de milioane de dolari talibanilor in Afganistan, a anuntat miercuri procurorul New York-ului, relateaza AFP.

Pouryan, in varsta de 38 de ani, care a fost arestat in Romania impreuna cu alt american, a fost condamnat de un tribunal federal de la New York pentru ca a incercat sa "furnizeze material talibanilor", constand in "arme de tip militar" ca rachete antiaeriene, scrie Mediafax.

"Alwar Pouryan era un american pregatit sa faca totul pentru a face afaceri cu talibanii, acceptand sa furnizeze acestei organizatii narco-teroriste arme de tip militar care ar fi pus in joc viata unui numar infinit de persoane nevinovate", a declarat procurorul New York-ului Preet Bharara, citat intr-un comunicat.
 
Incepand din toamna lui 2010 si pana la arestarea sa in februarie 2011, Alwar Pouryan si complicele sau Oded Orbach au comunicat cu un agent din cadrul Agentiei americane de lupta impotriva drogurilor (DEA) care s-a prezentat drept un interlocutor taliban.
 
In cursul unor intalniri in Ghana, Ucraina si Romania, cei doi complici au cautat sa organizeze vanzari de armament pe care talibanii voiau sa le utilizeze impotriva unor tinte americane in Afganistan. In acest arsenal, in valoare totala de peste 25 de milioane de dolari, tribunalul citeaza intre altele rachete antiaeriene, rachete antitanc, lansatoare de grenade si pusti de asalt de tip M16.
 
Rachetele antiaeriene urmau sa serveasca protejarii laboratoarelor de heroina detinute de catre talibani impotriva unor atacuri cu elicoptere americane.

26 septembrie 2013 07:25
Modifică setările cookies